Header

Record. Patronii Dedeman au cumpărat The Office cu peste 120 milioane euro

Patronii Dedeman, frații Dragoș și Adrian Pavăl, au cumpărat complexul de birouri The Office din Cluj-Napoca de la grupul de investiții NEPI Rockcastle și antreprenorul timișorean Ovidiu Șandor.

Tranzacția, care se ridică la peste 120 de milioane de euro, va fi definitivată la începutul lunii mai, după obținerea aprobărilor, inclusiv de la banca finanțatoare, informează profit.ro.

Complexul The Office, finalizat de NEPI Rockcastle și Ovidiu Șandor, ca parteneri egali, în vara anului 2017, are o suprafață închiriabilă de 63.600 metri pătrați și este ocupat în proporție de 99%. Chiria anuală generată de acest imobil este de 5,1 milioane de euro și provine de la firme precum Bosch, Bombardier, Deloitte, Ernst&Young, HP sau MOL. În urma tranzacției, Dedeman va deține 95% din centrul de afaceri, iar o altă firmă deținută direct sau indirect de Dragoș și Adrian Pavăl sau de oricare dintre ei va contola restul de 5%.

Hotărârea de vânzare a fost semnată în 5 aprilie și își produce efectele după expirarea termenului de opoziție, care este de 30 de zile, și după obținerea aprobărilor necesare transferurilor părților sociale ale firmei care deține The Office.

S-ar putea să-ți placă și ...