
Conexiunea la internet a fost întreruptă în Iran, înaintea protestelor antiguvernamentale anunțate joi, informează BBC, care citează presa iraniană. Protestele au început la mijlocul lunii noiembrie, după ce guvernul de la Teheran a decis să majoreze prețul carburanților.
Agenția de presă iraniană Ilna precizează că un oficial guvernamental a declarat că măsura a fost luată de Guvern, după ce în mediul online au apărut mesaje care cheamă lumea în stradă la demonstrații în memoria protestatarilor uciși la finalul lunii noiembrie.
Citeste si: În ce perioadă se va desfăşura Evaluarea Naţională din 2020
Protestele, începute luna trecută, după ce guvernul a decis să mărească prețul la carburant, s-au soldat cu cel puțin 300 de morți, însă surse din ministerul de interne, citate de Reutres susțin că ar fi fost peste 1 500 de persoane ucise.
Internetul a mai fost întrerupt pentru cinci zile la finalul lunii noiembrie, ca urmare a protestelor. Măsura adoptată de Consiliul Național pentru Securitate de la Teheran, menită să contracareze amplificarea manifestațiilor publice, a blocat accesul la internet în întreg statul iranian.
Aproximativ 7.000 de persoane au fost arestate după protestele din Iran, la care au participat circa 200.000 de persoane. Ayatollahul Ali Khamenei, liderul suprem al Iranului, a condamnat vehement protestele faţă de majorarea preţurilor la carburanţi, catalogându-le drept rezultat al unei „conspiraţii foarte periculoase”.
Sursa: Digi24
-
Un cutremur de 9,1 a provocat moartea a peste 220.000 de oameni
-
Iranul pune o recompensă de 80 de milioane de dolari pe „capul” lui Donald Trump