Header

Armata SUA a început retragerea din Afganistan.

Armata SUA a început retragerea din Afganistan. Americanii lasă în urmă o ţară cu doi preşedinţi rivali învestiţi în funcţie

Trupele americane din Afganistan au început retragerea din această ţară în contextul semnării de către talibani şi Statele Unite a unui acord de pace, a declarat un oficial american, luni.

Sute de militari americani părăsesc Afganistanul după ce Statele Unite s-au angajat să reducă numărul trupelor de pe teritoriul ţării de la 13.000 la 8.600. Retragerea vine în contextul în care Afganistanul este lovit de o nouă criză politică – doi lideri politici rivali au fost amândoi învestiţi în funcţia de preşedinte în cadrul unor ceremonii separate, luni, după un scrutin prezidenţial contestat.

Citeste si: Toate școlile din România vor fi închise începând de miercuri

Disputa dintre cei doi „preşedinţi”, Ashraf Ghani, declarat câştigător al alegerilor din septembrie, şi rivalul său Abdullah Abdullah, care a acuzat fraudarea alegerilor, riscă să se transforme într-un nou episod de violenţă politică.

Statele Unite nu au legat retragerea de stabilitatea politică din Afganistan sau de vreun anume rezultat al discuţiilor de pace ale afganilor, ci de angajamentul luat de talibani de a „preveni folosirea teritoriului său ca bază de operaţiuni de către orice grup sau individ, inclusiv al-Qaida, pentru a ameninţa securitatea Statelor Unite şi a aliaţilor săi”.

Citeste si: Coronavirus: România are 17 cazuri de coronavirus.

Conform acordului de pace, retragerea trupelor americane trebuie să înceapă la 10 zile de la semnarea acordului, pe 29 februarie. Secretarul american pentru Apărare, Mark Esper, a declarat pe 2 martie că a aprobat deja retragerea.

Planul pe termen lung al armatei americane este de retragere a tuturor trupelor în termen de 14 luni, dar doar în contextul în care condiţiile sunt respectate de talibani.

Sursa: Digi24

S-ar putea să-ți placă și ...