Statele Unite ale Americii sunt în pragul unui război civil, avertizează jurnaliștii americani, după ce 30 de orașe au fost cuprinse de proteste violente.
Revoluția televizată vine ca urmare a faptului că George Floyd, un bărbat de culoare, și-a pierdut viața după ce un ofițer de poliție a stat aproape 9 minute cu piciorul pe gâtul acestuia și nu s-a lăsat înduplecat de rugămințile sale disperate că nu poate să respire.
Manifestațiile, care au început sub sloganul „Black Lives Matter” sau BLM (Viața oamenilor de culoare contează), dorind să atragă atenția asupra rasismului care încă persistă în societatea americană, s-au transformat treptat în furie și adevărate acțiuni de anarhie.
Citeste si: Reacție ironică a Rusiei după succesul misiunii SpaceX. Ce promite Moscova
Sunt scene de război, mașini de poliție vandalizate, supermarketuri vandalizate. „Target”, unul dintre cele mai mari lanțuri de magazine, și-a închis marea majoritatea filialelor.
Un ofițer din Jacksonville a fost înjunghiat în gât și e acum la spital.
Sunt peste 1.500 de arestări deja și cel puțin 6 morți.
La New York, o mașină de poliție a intrat direct într-un grup de protestatari.
În multe state a fost chemată în ajutor Garda Națională.
Mii de poliţişti şi soldaţi patrulau duminică în cele mai mari oraşe americane, a doua zi după o noapte cu manifestaţii care au degenerat în violenţe.
Violenţele au cuprins sâmbătă seara New York, Philadelphia, Dallas, Las Vegas, Seattle, Des Moines, Memphis, Los Angeles, Atlanta, Miami, Portland, Chicago şi capitala Washington. Guvernatorii statelor respective au apelat la Garda Naţională, iar unii au decretat restricţii de circulaţie.
Citeste si: Putem spune destul de sigur că se redeschid terasele
Traficul rutier a fost întrerupt, maşini şi magazine – incendiate, iar forţele de ordine, desfăşurate în număr mare, au ripostat cu gaze lacrimogene şi, în unele cazuri, cu gloanţe de cauciuc.
Circa 5.000 de soldaţi ai Gărzii Naţionale au fost desfăşuraţi în 15 state şi în Washington, iar alţi 2.000 au fost plasaţi în stare de alertă pentru a fi gata să intervină dacă va fi necesar.
Președintele Donald Trump este acuzat că a turnat gaz peste foc. El a promis să stopeze violenţa colectivă şi a denunțat mișcările radicale de stânga. Potrivit instrucţiunilor sale, unităţile ale poliţiei militare au fost puse în stare de alertă pentru a putea interveni eventual la Minneapolis în termen de patru ore.
Sâmbătă, Trump îi ameninţase pe manifestanţii care s-ar apropia prea mult de Casa Albă că vor fi primiţi cu „câinii cei mai feroce şi armele cele mai ameninţătoare”, cuvinte criticate de opoziţia democrată. „El ar trebui să unifice ţara noastră şi nu să aţâţe flăcările”, a declarat duminică preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelos, la ABC.
Jurnaliștii, victime ale violențelor
Sediul CNN a fost vandalizat acum două nopți. Mai mulți jurnaliști, de altfel, au devenit victime colaterale: unii arestați, alții împușcați cu gloanțe de cauciuc, o jurnalistă a fost orbită de un astfel de proiectil, iar un cameraman Reuters susține ca a fost țintit deliberat în față, deși avea la vedere și legitimația de presă, și camera de filmat pe umăr.
Sâmbătă dimineaţa, un jurnalist de la canalul de informare Fox News, care se afla în faţa Casei Albe, a fost hărţuit de manifestanţi şi urmărit mai multe sute de metri înainte ca poliţia să-i disperseze pe agresori.
„Dacă voi sunteţi manifestanţi, faceţi ceea ce vi se pare corect, dar nu ne împiedicaţi să ne facem munca pentru public”, a cerut sâmbătă Societatea jurnaliştilor profesionişti (SPJ).
Preşedintele american Donald Trump a retrimis pe Twitter un mesaj în care explică: „Ironie a sorţii, sediul CNN a fost atacat de manifestanţi pe care canalul i-a prezentat ca nobili şi drepţi. Oops!”.
După alegerea sa, şeful statului atacă frecvent media pe care o acuză de deformarea adevărului, ba chiar că ar fabrica informaţii false în scopul de a-i dăuna lui. El le-a calificat cu regularitate „inamici ai poporului”, cu menţiune specială pentru CNN, ţinta sa favorită.
25 de orașe din 16 state americane au impus restricții pe timp de noapte în încercarea de a stăvili cumva protestele.
Proteste „importate” în Europa
A crescut temperatura socială și în Europa, unde au apărut proteste de solidaritate. Tineri din mari orașe europene le-au urmat exemplul americanilor. Sunt mișcări de stradă în Marțea Britanie, Germania și Danemarca.
Manifestanţii s-au adunat în centrul Londrei, în Trafalgar Square, în jurul orei locale 13:00, scandând: „Fără dreptate nu este pace!” şi „Nu pot să respir!”, referire la cuvintele lui George Floyd când se afla sub genunchiul poliţistului alb.
Manifestanţii au îngenuncheat apoi zece minute, gest devenit un simbol al luptei împotriva discriminărilor în SUA, unde adunări similare au loc în fiecare zi. Au început apoi un marş spre Ambasada SUA, în pofida măsurilor de distanţare socială aflate în continuare în vigoare pe fondul combaterii COVID-19.
„În mod evident, imaginile a ceea ce s-a petrecut cu George Floyd au fost extrem de răscolitoare, la fel ca şi scenele de tulburări şi de violenţe care au loc pe teritoriul SUA”, a declarat duminică ministrul de externe britanic Dominic Raab. Întrebat de canalul Sky News cu privire la acest subiect, Raab a refuzat să comenteze mesajul polemic de pe Twitter al lui Donald Trump şi modul în care acesta gestionează această criză.
Mai multe sute de manifestanţi au organizat de asemenea o adunare în faţa Ambasadei SUA din Berlin, agitând pancarte prin care cereau „Dreptate pentru George Floyd!”, „Încetaţi să ne ucideţi!” ş.a.
O acţiune similară de protest a avut loc duminică şi la Copenhaga, capitala daneză, unde sute de persoane s-au adunat în faţa Ambasadei SUA pentru a protesta față de moartea lui George Floyd.
Sursa: Digi24
CNNcovid-19Donald TrumpGeorge Floydproteste SUAproteste violente
- Reacție ironică a Rusiei după succesul misiunii SpaceX. Ce promite Moscova
- Formularul pentru românii care vor să meargă în Grecia.