Header

Se poate intra și ieși doar de două ori de la UNTOLD

Se poate intra și ieși doar de două ori de la UNTOLD, deși ai dat bani grei. UNTOLD implementează sclavia comercială

Organizatorii UNTOLD au luat, la ediția din acest an, o măsură fără precedent: au limitat intrările și ieșirile din perimetrul festivalului la două pe zi. Este o decizie destul de rar întâlnită la festivaluri. Tomorrowland (festivalul pe care clujenii l-au copiat sub forma Untold) și Rampage Open Air au ieșirile și intrările în festival limitate.

Explicația oficială pe care au transmis-o reprezentanții UNTOLD este următoarea: pentru a evita aglomerația și disconfortul participanților. Noi bănuim că în cazul de față este vorba și despre o lăcomie comercială, mai precis limitarea consumului de alcool și mâncare din afara festivalului. Se știe clar că românul este inventiv și găsește soluții pentru a evita să plătească pentru o bere 10 lei sau 25-30 lei în festival pentru un hamburger când îl poate cumpăra de afară la jumătate de preț sau chiar mai ieftin.

Sponsorii evenimentului trebuie să câștige și ei bani din vânzarea băuturii și mâncării, iar limitarea plimbărilor festivalierilor nu face altceva decât să crească vânzările. De voie de nevoie, participanții vor cumpăra din interiorul festivalului decât să piardă show-urile.

“Anul acesta, participanții la festival trebuie știe că va fi permisă o singură reintrare în festival, pe zi, pentru a diminua aglomerația creată în zona de acces, cât și disconfortul participanților. De asemenea, le este recomandat festivalierilor, având în vedere numărul mare de participanți, să vina în festival până la ora 19.00, pentru a evita aglomerația”, au declarat reprezentanții UNTOLD.

Prin această măsură fără precedent, UNTOLD își ține prizonieri participanții, într-o anumită măsură. Îi obligă să petreacă în perimetrul festivalului mult mai mult timp decât și-ar dori. Mai mult, dacă intervine o urgență și participantul se află deja la a doua intrare, adio posibilitate de reintrare. Pe acel festivalier cine îl despăgubește dacă ratează show-ul artistului preferat?

Plus, trebuie precizat că perimetrul Tomorrowland este mult mai vast decât zona în care se desfășoară UNTOLD. Aici, există riscul major ca participanții să meargă umăr la umăr prin festival, ca pinguinii pe o banchiză de gheață.

În edițiile precedente, UNTOLD a avut derapaje grave și în ceea ce privește banii rămași pe brățările participanților. Ziar de Cluj a demonstrat că în 2015 de exemplu, au rămas pe brățările festivalierilor 350.000 euro, iar în 2017 s-a ajuns la 400.000 euro. Nimeni nu a contestat informațiile publicate de noi. Toți acei bani s-au dus, cel mai probabil, în buzunarele proprietarilor UNTOLD.

Anul acesta, le oferă participanților posibilitatea să doneze banii rămași pe brățară pentru dotarea Spitalului de Copii. Această variantă nu era posibilă la edițiile anterioare.

“Organizatorii festivalului UNTOLD susțin cauza inițiată de puțin timp de jurnalistul clujean, Tudor Runcanu și au oferit prin sponsorizare 16 aparate de aer condiționat, Spitalului Clinic de Copii din Cluj-Napoca, în valoare de 10.500 de euro. După festivalul UNTOLD, urmează să mai fie instalate alte peste 25 de aparate de aer condiționat în clinicile Spitalului de Copii. Investiția totală este de peste 30.000 de euro.

În plus, UNTOLD le oferă șansa participanților să devină eroi pentru copii internați în clinicile Spitalului de Copii. Fanii festivalului UNTOLD au posibilitatea în acest an, ca la finalul celor patru zile, să-și doneze banii rămași pe brățară. Suma strânsă va fi folosită pentru alte lucrări de modernizare la Spitalul Clinic de Copii din Cluj-Napoca. Participanții au opțiunea să facă acest lucru, dacă doresc, la credit point-urile semnalizate, aflate în perimetrul festivalului”, au transmis reprezentanții UNTOLD.

Sursa: Ziar de Cluj

S-ar putea să-ți placă și ...