Header

Ordonanța Guvernului privind Uber, Clever, Bolt și Yango intră azi în vigoare

Ordonanța Guvernului privind Uber, Clever, Bolt și Yango intră azi în vigoare, fără norme de aplicare

Dacă folosiţi aplicaţii de car-sharing ca să vă deplasaţi prin Bucureşti sau Cluj, înarmaţi-vă cu răbdare astăzi. Mulţi şoferi de la Uber, Bolt, Clever şi Yango nu vor ieşi pe traseu de frica amenzilor.

Astăzi intră în vigoare Ordonanţa de Urgenţă adoptată de Guvern la finalul lunii iunie, OUG 49/2019, potrivit căreia după 1 noiembrie vor putea să-și desfășoare activitatea doar aplicațiile de transport alternativ care au avizul tehnic de la Ministerul Comunicaţiilor și doar șoferii autorizați de către Autoritatea Rutieră Română.

Autorizarea platformelor și a șoferilor a întârziat, de aceea Parlamentul a adoptat pe 22 octombrie un proiect de lege prin care împinge până în februarie 2020 termenul până la care aplicațiile precum și șoferii acestora se pot autoriza.

Legea încă nu a fost trimisă la Cotroceni spre promulgare, iar actul normativ se află încă în perioada în care poate fi contestat la Curtea Constituţională de către senatori sau deputaţi.

De aceea, încă este în vigoare ordonanţa din vară, iar şoferii care nu au autorizaţie riscă amenzi de până la 9.000 de lei şi reținerea plăcuțelor de înmatriculare pentru 6 luni.

Citeste si: Aplicaţiile Uber, Bolt şi Clever. Prima reacţie

Sursa: Digi24

S-ar putea să-ți placă și ...