Header

Șefa ISJ Arad a cerut sancționarea elevilor care au huiduit-o pe Dăncilă. Ea a fost alături de premier

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad a cerut, vineri, explicaţii conducerii Liceului „Atanasie Marinescu” din Lipova, de unde mai mulţi elevi au plecat de la cursuri pentru a participa la un protest anti-PSD în faţa primăriei din oraș, în timpul vizitei premierului Viorica Dăncilă. Însă, Anca Stoenescu, șefa ISJ Arad, a participat și ea la eveniment, fiind de altfel tot în timpul programului.

Premierul Viorica Dăncilă şi delegaţia guvernamentală formată din mai mulţi miniştri au fost întâmpinaţi cu un protest la Lipova, prima oprire a oficialilor în judeţul Arad. În faţa Primăriei Lipova au fost zeci de protestatari, între care şi elevi de la Liceul “Atanasie Marinescu”, care aveau pancarte cu mesaje precum “Ne-am săturat de corupţie şi prostie, vrem o altă Românie” sau “Deşteaptă-te române şi ieşi la vot. 26 mai”, scrie aradon.ro.

Prezenţa elevilor la protest a fost observată de către directorul liceului, Lucian Donţu, care i-a certat pe copii, reproşându-le că lipsesc de la cursuri, în timp ce unii dintre ei ar avea note care nu le asigură trecerea la unele materii. Directorul a încercat să-i determine pe liceeni să se întoarcă la cursuri. Unii dintre ei l-au ascultat, însă 20 au continuat să participe la protest.

Situaţia a fost observată şi de inspectorul şcolar general, Anca Stoenescu, care a făcut parte din delegaţia PSD ce a însoţit echipa guvernamentală prezentă în judeţ. Ea a postat pe pagina sa de Facebook fotografii de la eveniment, pe care le-a șters ulterior. Șefa ISJ a mai publicat fotografii în care apare alături de Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor, și Petre Daea, ministrul Agriculturii.

În acest context, Anca Stoenescu a cerut explicaţii conducerii şcolii: „Am cerut o notă de relaţie de la directorul unităţii de învăţământ, pentru că au fost identificaţi elevi în faţa Primăriei la o acţiune nu avea legătură programul şcolar”.

O cercetare internă a fost începută şi la nivelul liceului, urmând să se stabilească dacă elevii au fost duşi la protest de un profesor. Conform inspectorului şcolar general, în cazul în care se va dovedi că un profesor a fost implicat, ISJ va lua măsuri.

Elevii identificaţi au fost puşi absenţi nemotivaţi şi se pare că nu riscă alte sancţiuni, pentru că în regulamentul interior al şcolii nu este specificat că nu au voie să participe la proteste.

În timpul vizitei premierului Viorica Dăncilă la Primăria Lipova, zeci de persoane au manifestat cu pancarte, fără să scandeze, între care şi aproximativ 30 de liceeni. Ei purtau pancarte cu mesaje precum: „Dumbăcilă, dă-ne a ta ştampilă. Demisia!”, „Ne-am săturat de corupţie şi prostie, vrem o altă Românie” sau „Deşteaptă-te române şi ieşi la vot. 26 mai”.

Sursa: Digi24

S-ar putea să-ți placă și ...