Perioada: 18 Mai 2019
Ora de incepere: 19:00 – 00:00
Loc: Noaptea Muzeelor, Cluj-Napoca
Organizator: Primaria Cluj-Napoca
Facebook: Evenimentul oficial pe Facebook
Continuăm tradiția organizării la Cluj a Nopții Europene a Muzeelor. Muzeele, centrele culturale și universitățile din oraș definitivează programul expozițiilor dedicate nopții de sâmbătă, 18 mai 2019. Pregătim și evenimente culturale inedite. Urmăriți-ne!
Scurt Istoric
Muzeele aflate sub autoritatea Consiliului Județean Cluj au participat sâmbătă, 19 mai 2018, la Festivalul European Noaptea Muzeelor. Cu acest prilej, Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Muzeul Apei „Leonida Truță” din localitatea Florești, precum și Muzeul Memorial ,,Octavian Goga” Ciucea au putut fi vizitate gratuit. Pe lângă expozițiile înscrise în programul lunii mai, muzeele, Școala Populară de Arte ,,Tudor Jarda” și Centrul Național de Informare și Promovare Turistică din cadrul forului administrativ județean au pregătit și evenimente special destinate acestei ocazii.
La fel ca și în anii precedenți, ediția din acest an a Nopții Muzeelor a stârnit interesul a zeci de mii de iubitori de cultură și frumos care au admirat exponate valoroase din patrimoniul muzeelor noastre și s-au bucurat de manifestările organizate cu acest prilej – a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.
Astfel, Muzeul Etnografic al Transilvaniei a organizat diverse evenimente, atât la sediul instituției – Palatul Reduta, secția pavilionară, situată pe str. Memorandumului nr. 21, cât și în Parcul Etnografic „Romulus Vuia” – secția în aer liber, de pe str. Tăietura Turcului.
Cei nu mai puțin de 2.515 vizitatori care au participat la Noaptea Muzeelor 2018, în cele două secții ale Muzeului Etnografic, au avut posibilitatea de a vizita Palatul Reduta conform programului 18:00 – 01:00, iar Parcul Național Etnografic „Romulus Vuia” în intervalul orar 10:00-18:00.
Vizitatorii au putut lua parte la un recital muzical oferit de taraful de muzicanți romi conduși de Alexandru Bob, aceștia susținând un program ce a cuprins atât melodii populare actuale cât și tradiționale specifice etniei rome din zona Gherla. Totodată, proiecția filmului documentar „Vieți între ape”, de Oana Ivan, care prezintă dintr-o perspectivă antropologică felul în care turismul și politicile de mediu își pun amprenta asupra culturii pescărești din Sf. Gheorghe și discută transformarea practicilor locale, a strâns în curtea interioară a muzeului peste 150 de spectatori.
În ceea ce privește expozițiile ce au putut fi vizitate în mod gratuit, acestea au cuprins Expoziția de artă fotografică itinerantă „Comorile României”, realizată de Ilie Tudorel, o expoziție-eveniment dedicată Anului European al Patrimoniului Cultural și Centenarului Marii Uniri, ,,Romii din Transilvania. Patrimoniu etnografic” – expoziție etnografică cu piese mai puțin cunoscute din patrimoniul M.E.T., reflectând tradițiile și obiceiurile comunității rome, Expoziția permanentă tactilă „Atinge și înțelege – mesajul tactil al obiectelor țărănești tradiționale” – destinată în primul rând vizitatorilor cu deficiențe de vedere, oferind însă, în același timp, o experiență de un tip aparte și vizitatorilor obișnuiți. Tot cu ocazia Nopții muzeelor a avut loc și deschiderea, în premieră, a sectorului de mobilier și textile de interior din cadrul expoziției permanente „Cultura populară din Transilvania – sec. XVIII-XX”. Expoziția abordează principalele domenii ale culturii materiale și spirituale din Transilvania rurală, ilustrate prin exponate reprezentative, selectate din cele peste 40.000 de artefacte existente în colecțiile instituției.
De asemenea, aproape 1.000 de vizitatori au admirat expoziția „100 de ani de costum românesc. 1918-2018”, organizată de ICR Lisabona, Muzeul Etnografic al Transilvaniei și colecționarul Sebastian Paic la Museu do Traje (Muzeul Costumului Tradițional) din Viana do Castelo, vernisată în data de 19 mai 2018. Dedicată Centenarului Marii Uniri, expoziția este o panoramă asupra diversității costumului românesc de sărbătoare din ariile etnografice majore din toate teritoriile locuite de români. Cele 30 de ansambluri de costum sunt însoțite de obiecte de uz curent din gospodăria tradițională, cu valoare etnografică și antropologică, și de panouri cu informații despre alcătuirea și terminologia costumului românesc, despre istoria și răspândirea acestuia, despre tehnicile de realizare, precum și despre originea simbolurilor prezente pe el și semnificația lor.
Muzeul de Artă Cluj-Napoca și-a întâmpinat publicul, și în acest an, în cadrul evenimentului european Noaptea Muzeelor, cu un program de expoziții care au pus în valoare nu numai patrimoniul cultural al muzeului, ci și creațiile artiștilor contemporani.
Cei 11.022 de vizitatori care au străbătut sălile muzeului în intervalul orar 20:00 – 01:00 au vizitat atât expoziția permanentă, Galeria Națională, redeschisă de curând, cât și un număr de șase expoziții temporare: Aspiraţii Dinamice, expoziţia personală Árkossy István, Afişul Polonez, Sergio Gomez, Figurative Speech/ Discurs figurativ, 17 Reasons și exponatul lunii.
Cea de-a XIV-a ediție a Nopții Muzeelor la Muzeul Memorial „Octavian Goga”, eveniment dedicat Centenarului Marii Uniri, a reunit la sediul muzeului din localitatea Ciucea, între orele 19:00- 22:30 nu număr de peste 550 de vizitatori. Programul serii a fost realizat în baza unei vechi colaborări și prietenii dintre Muzeul Memorial „Octavian Goga” și Școala Populară de Arte „Tudor Jarda” Cluj, ambele instituții de cultură aflate în subordinea Consiliului Județean Cluj.
Evenimentul central al serii a fost programul artistic intitulat „Orele Centenarului” susținut de elevi și profesori ai Școlii Populare de Arte „Tudor Jarda” din Cluj și care s-a desfășurat, în mod simbolic, între orele 19:18 – 20:18. În ambianţa deosebită a Salonului de muzică din Castel, actorul Petre Băcioiu a încântat publicul cu o suită de poezii din creația lui Octavian Goga și a lui George Coșbuc, în semn de omagiu la împlinirea a 100 de ani de la moartea poetului. Programul muzical prezentat de către prof. Mihai Ghircoiaș, care a abordat un repertoriu deosebit, din care amintim piese de Mozart, Bach sau Mendelssohn, a fost interpretat de Diana Crețu și Beretche Nunez Pedro, un cuplu de muzicieni stabiliți în zona Clujului după o carieră la Orchestra Simfonică Națională din Uruguay, acompaniați la pian de prof. Mihai Ghircoiaș și de talentații elevi Olimpia Damșa și George Rad, la pian. Ca și în anii precedenți, prietenă fidelă și admiratoare a muzeului, poeta Minerva Chira și-a prezentat cele mai noi volume de poezie.
Pe parcursul evenimentului au fost vizitate expozițiile permanente ale muzeului: expoziția memorială dedicată vieții și operei poetului Octavian Goga din Castel, expoziția etnografică din Casa Albă și expoziția memorială dedicată poetului maghiar Ady Endre aflată în Casa Ady Endre. La parterul Castelului, în sala de expoziții temporare, vizitatorii au admirat picturi ale unor artiști valoroși, precum Theodor Pallady, Camil Ressu, Ștefan Dimitrescu și Elena Popeea, expuse în expoziția de artă plastică „Natura statică în Colecția Goga”.
Totodată, sâmbătă, 19 mai a.c., în cadrul evenimentului european Noaptea Muzeelor, persoanele interesate au vizitat Muzeul Apei „Leonida Truță” din localitatea Florești, eveniment pentru care Compania de Apa „Somes” S.A. a pus la gratuit la dispozitia doritorilor un microbus. Derulat în intervalul 18:00 – 01:00, programul a inclus vizualizarea exponatelor, prezentarea unui istoric al alimentării cu apă a municipiului Cluj-Napoca, prezentarea unor documente de la începuturile funcționării Uzinelor de Apă și Canalizare ale orașului Cluj, unelte specifice activității de asigurare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare.
Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Cluj, serviciu de specialitate din cadrul Consiliului Județean Cluj, a susținut sâmbătă, 19 mai 2018, evenimentul Noaptea Muzeelor, desfășurându-și activitatea conform unui program prelungit, în intervalul orar 9:00-1:00. Turiștii și publicul interesat au fost informați asupra principalelor expoziții și activități desfășurate de muzeele județului Cluj participante la acest eveniment. Toate persoanele care au vizitat Centrul National de Informare şi Promovare Turistică Cluj cu ocazia acestui eveniment au beneficiat atât de informații cât și de materiale de promovare – albume, pliante, broșuri, CD-uri, hărți, semne de carte, materiale promoționale – a obiectivelor turistice din județ, în vederea creșterii circulației turistice locale și regionale.
Cluj-NapocaCulturaNoaptea MuzeelorNoaptea Muzeelor ClujNoaptea Muzeelor Cluj-Napocaprimaria cluj-napoca